O televiziune enervant de adevarata!

MedievArtFest laTîrgu-Neamţ

Consorţiul format din Fundaţia Culturală „Ion Creangă”, Asociaţia ProDemocraţia-Club Tîrgu-Neamţ, APDTN „Valea Ozanei” în colaborare cu Casa Culturii „Ion Creangă”, implementează în perioada iunie – iulie 2014, proiectul „ MedievArtFest Tîrgu-Neamţ”, proiect finanţat din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general, acordate de Consiliul Local Tîrgu-Neamţ, pe domeniile: proiecte culturale, de tineret şi de promovare turistică.

Proiectul „ MedievArtFest Tîrgu-Neamţ” este organizat pe trei componente distincte, dar care împreună converg spre scopul comun al acestuia: Realizarea unui festival medieval care să pună în valoare oraşul de sub Cetatea Neamţ şi încurajarea proiectelor culturale si a manifestărilor artistice care promovează spiritul medieval din regiunea Moldove, la nivel naţional şi internaţional, din punct de vedere cultural și turistic. Promovarea obiectivelor culturale şi turistice ale oraşului Tîrgu-Neamţ şi dezvoltarea durabilă a turismului local.

Componentele proiectului sunt:

FESTIVAL DE TEATRU MEDIEVAL – componentă implementată de Fundaţia Culturală „Ion Creangă”în colaborare cu Ordinul „Cavalerilor Lup”Târgu-Mureş

Obiective:

1. Realizarea unui Festival de teatru medieval în incinta și în zona Cetății Neamț

2. Promovarea evenimentelor culturale târg-nemțene la nivel naţional şi internaţional prin revigorarea atmosferei de

Ev Mediu românesc.

3 Implicarea tinerilor şi a reprezentanţilor comunităţilor locale în recuperarea istoriei și culturii locale

4. Participarea factorilor responsabili ( autorităţi locale, instituţii publice) la o acţiune comună de valorizare a istoriei și

culturii medievale prin parteneriate de valoare.

5. Educarea grupului ţintă şi a membrilor comunităţii în spiritul culturii medievale şi al respectului pentru valorile

culturale şi spirituale.

TÂRGUL DE ECHITAŢIE, MEŞTEŞUGURI ŞI ARME MEDIEVALE – componentă implementată de Asociaţia ProDemocraţia –Club Tîrgu-Neamţ

Obiective:

1. Sensibilizarea şi conştientizarea tinerilor prin sporturi ecvestre, meşteşuguri şi activităţi artizanale medievale, cu

prilejul derulării Târgului de echitaţie, meşteşuguri şi arme medievale.

2. Dinamizarea activităţilor pentru tineret în zona Cetăţii Neamţului în perioada de vară, fapt care va conduce la o

implicare mai mare a tinerilor atât din oraşul Târgu Neamţ cât şi din afara oraşului în calitate de turist/vizitator.

3. Transfer de know-how între generaţii în ceea ce priveşte sportul, meşteşugurile şi valorile medievale.

FESTIVAL CULINAR – componentă implementată de APDTN „Valea Ozanei”

Obiective:

Creştereacu 15% a numărului de turişti în oraşul Tîrgu-Neamţ în luna implementării proiectului, creştere datorată componentei de organizare a unui festival culinar.
Creşterea cu 10% a numărului de turişti care vizitează oraşul Tîrgu-Neamţ, la nivelul anului 2014.
Creşterea numărului de produse turistice cu specific local prin organizarea unui festival complex dedicat tradiţiei culinare cu specific local.
Promovarea patrimoniului cultural şi turistic al oraşului Tîrgu Neamţ prin valorificarea resurselor culturale şi turistice ale oraşului Tîrgu-Neamţ.

Directorul festivalului: actorul LIVIU PANCU, regizor la Teatrul Naţional Târgu Mureş, Mare Lup al

Ordinul „Cavalerilor Lup”

„ PROIECT REALIZAT CU SPRIJINUL CONSILIULUI LOCAL TÂRGU NEAMŢ”

Postat in Facebook

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata


*